Sari la informațiile despre produs
1 din 13

Butași de lavandă cu rădăcina nudă - buchet de 50 de bucăți

Butași de lavandă cu rădăcina nudă - buchet de 50 de bucăți

Preț obișnuit 199,00 lei
Preț obișnuit Preț redus 199,00 lei
Reducere Epuizat
TVA inclus. Costul livrării se calculează la finalizarea comenzii.
  • Din pepiniera noastră din Timiș
  • Livrare pe rezervare
  • Plantă uscată? Îți trimitem alta
Cantitate
  • Livrare pe rezervare: noiembrie–decembrie sau februarie–aprilie, după telefonul de confirmare
  • Transport gratuit de la 500 lei · −5% de la 1.000 lei
  • Plantă uscată? Poză în 48 h și îți trimitem alta

Fișa soiului

Denumire botanică Lavandula angustifolia ‘Sevastopolis’, lavandă adevărată
Tufa la maturitate 50–60 cm în diametru, veșnic verde
Ramuri florale 25–35 cm, inflorescențe mov clasic, de mărime medie
Înflorire de la începutul lui iunie până la mijlocul lui iulie
Ulei esențial (analiza noastră GC-MS) linalool 25%, acetat de linalil 33%

Un buchet de butași de lavandă cu rădăcină nudă are 50 de butași înrădăcinați de Lavandula angustifolia ‘Sevastopolis’, soiul pe care îl cultivăm pentru ulei esențial în plantațiile noastre de la Pischia, județul Timiș. La livrare, butașii au în medie 20–30 cm, tulpina lemnificată și rădăcina bine dezvoltată, fără substrat. Îi trimitem pe rezervare, în repaus vegetativ, în noiembrie–decembrie și februarie–aprilie, doar când se pot planta, pentru plantații și pentru garduri vii lungi; în plantație se pun la 140–150 cm între rânduri și 30–40 cm pe rând.

Ce primești

  • Un buchet are 50 de butași înrădăcinați. Cantitatea din coș înseamnă numărul de buchete: pentru 100 de butași alegi 2.
  • Butași de 7–9 luni la livrarea de toamnă și de 12 luni la cea de primăvară, cu înălțimea medie de 20–30 cm.
  • Tulpina, din mai multe ramuri lemnificate, e groasă și ține bine seva; rădăcina nudă tot nu poate sta în aer, așa că o plantezi la primire sau o ții în pământ ori în nisip.
  • Documentul de calitate al materialului săditor de la I.T.C.S.M.S. Timiș și pașaportul fitosanitar (cod RO-TM-0285-P0000) sunt valabile pentru 2026.
  • Documentația tehnică, pe e-mail după comandă și pe bilețelul mov din colet, cu coduri QR spre varianta scrisă și spre cea video.

Rădăcină nudă sau turbă

Ce compari Rădăcină nudă (pagina aceasta) Înfoliați în turbă
Rădăcina liberă, fără pământ sau substrat în turbă și perlit
Înălțime și vârstă 20–30 cm; 7–9 luni toamna, 12 luni primăvara circa 30 cm, rădăcina de 10–15 cm; 8 sau 12 luni
Livrare pe rezervare, noiembrie–decembrie sau februarie–aprilie, doar când se pot planta noiembrie–decembrie sau februarie–aprilie

Soiul ‘Sevastopolis’ și uleiul lui

Lavanda ‘Sevastopolis’ este o Lavandula angustifolia, specia care dă uleiul esențial de lavandă propriu-zis, cu mai puțin camfor decât lavandinul. Am ales-o în urma propriilor teste, timp de 7 ani, cu peste 30 de soiuri urmărite în condiții reale de cultură.

Analiza GC-MS a uleiului nostru de ‘Sevastopolis’ arată 25% linalool și 33% acetat de linalil, cele două componente principale ale uleiului de lavandă. Ambele valori intră în limitele pe care standardul BDS ISO 3515:2004, aplicat uleiului de lavandă din Bulgaria, le dă pentru aceste componente: 22–34% linalool și 30–42% acetat de linalil (după Delibaltova și colab., 2024).

Livrarea pe rezervare și păstrarea până la plantare

Butașii cu rădăcină nudă se livrează pe bază de rezervare, doar când se pot planta: toamna, de la începutul lui noiembrie până în a doua jumătate a lui decembrie, cât nu ninge și nu e solul înghețat; primăvara, de obicei în martie–aprilie, uneori din februarie, până se încălzește prea tare. Niciun an nu e la fel, așa că urmărim vremea de la adresa ta, te sunăm cu 1–7 zile înainte și trimitem coletul doar după ce confirmi la telefon.

Noi recomandăm plantarea de toamnă: peste iarnă pământul se tasează și se așază bine pe rădăcină, iar primăvara planta pornește cu pământul bine așezat, cu apă în el și fără goluri mari de aer. Primăvara e a doua variantă, bună și ea.

Rădăcina nudă nu poate sta în aer: moare. O plantezi la primire sau ții buchetele de câte 50 cu rădăcina în pământ sau în nisip, rădăcină lângă rădăcină, cum am făcut și noi la prima plantație, și le uzi din când în când, cât să fie ușor umede. Așa rezistă mult, în practică din toamnă până la plantarea de primăvară. Nu le acoperi cu folii sau cu altceva, pentru că fac mucegai, și nu ține rădăcinile în apă mai mult de 10 minute.

Terenul pentru o plantație

Înainte de înființare recomandăm o analiză de sol: probe de la 30 și de la 70 cm adâncime, din circa 3 zone pe hectar, luate în zig-zag și duse la un laborator. pH-ul trebuie să fie în jur de 6,5–8,5; un sol acid se corectează cu carbonat de calciu. Drenajul vine imediat după pH: lavanda nu supraviețuiește dacă apa stă mult la rădăcină, așa că pe terenurile plane unde poate bălti plantezi pe biloane.

Evită solurile foarte nisipoase și pe cele grele, reci și umede; merg bine cele adânci, permeabile, bogate în calcar, cu apa freatică la cel puțin 2–2,5 m. Pe un sol relativ sărac lavanda crește mai încet, dar uleiul iese mai bun.

Plantarea mecanizată sau manuală

  1. Pe teren tasat sau nelucrat de 2–3 ani faci o scarificare la 60–100 cm, apoi arătură, discuire și frezare, până când pământul e mărunțit ca pentru legume.
  2. Trasezi rândurile la 140 sau 150 cm, cu 2,5 m liberi de la marginea terenului. Pe teren plat le orientezi nord–sud, pe pantă de-a curmezișul ei (Gonceariuc și colab., 2019).
  3. Pui butașii la 30–40 cm pe rând, în gropi de 15–20 cm adâncime și 10–15 cm lățime.
  4. Acoperi rădăcina fără goluri de aer și tasezi puternic, cu pământul puțin mai ridicat lângă tulpină. Butașii așezați superficial și netasați sunt scoși din pământ de înghețul-dezghețul din iarnă.
  5. Uzi cu 0,5–1 l de apă pe butaș sau plantezi înainte de o ploaie; pentru prima vară recomandăm picurarea. Nu tunzi butașii imediat după plantare; cel mult le ciupești ușor vârfurile cu foarfeca.

Cu sfoară, 10 oameni plantează un hectar în 2–3 zile. Cu șanțuri trase de tractor, hectarul se termină într-o zi de 8 ore, iar o mașină de plantat răsaduri pe 3 rânduri îl face în jumătate de zi.

Câți butași îți trebuie

Schema Butași pe hectar Buchete de 50
140 cm × 30 cm circa 23.800 477
140 cm × 40 cm circa 17.900 358
150 cm × 30 cm circa 22.200 445
150 cm × 40 cm circa 16.700 334
Gard viu, 30–40 cm pe rând 2,5–3,3 pe metru liniar un buchet acoperă 15–20 m

Cifrele pe hectar sunt calculate pe toată suprafața; din ele scazi fâșiile de 2,5 m de pe margini.

Primii trei ani

În primul an tai bobocii cât sunt verzi, de fiecare dată când apar, din mai până în august; așa plantele cresc repede, chiar dacă pierzi puținele flori. Primul an e considerat neproductiv; în anul al doilea producția ajunge la circa 40%, iar din anul al treilea la 90–100%.

Irigarea contează mai ales în primul an: uzi când solul e uscat la 5–10 cm, prin picurare. Buruienile le scoți mecanic, cu motocultorul sau prășitoarea, ori cu erbicide dedicate. Din anul al doilea tunzi o dată pe an, primăvara devreme, înainte de pornirea în vegetație, cam la jumătate din înălțimea ramurilor.

Recolta pentru floare se face în prima parte a lui iunie, înainte să se deschidă petalele. Pentru ulei se recoltează în prima parte a lui iulie, în plin soare, într-o fereastră de 1–2 săptămâni. Calitatea uleiului ține în egală măsură de ce se întâmplă în câmp, de la sol și vreme la momentul recoltării, și de distilare.

Cum producem butașii

Primăvara, înainte de pornirea în vegetație, tăiem din plante-mamă de obicei mai vechi de 3 ani ramuri lemnificate de 3–4 mm grosime și 10–15 cm lungime. Le înrădăcinăm în pepinieră, într-un sol îmbogățit cu nisip, fără îngrășăminte, ca să nu creăm dependențe, și le udăm prin pulverizare fină, vara chiar de două ori pe zi. Rădăcinile apar în săptămânile 4–5. La maturitate scoatem butașii din pământ, îi numărăm și îi legăm în buchete de câte 50. Am descris procesul pe larg în articolul despre producția butașilor.

Pentru fermieri

Pentru comenzi de peste 1000 de butași semnăm un contract de vânzare-cumpărare, cu avans și prețuri preferențiale. La cel puțin 40.000 de butași, contractul include și consultanță dedicată pentru primul an. Orice client primește documentația tehnică și un e-mail și un telefon pentru întrebări tehnice. Comanda online e doar pentru persoane fizice; firmele cumpără pe contract. Pentru plantații livrăm prin curier, cu Pallex sau cu un transportator de pe bursa de transport, ori ridici tu butașii de la noi. Scrie-ne la vanzari@lavandaderomania.ro sau trimite o cerere de ofertă.

Livrare, reduceri și reclamații

  • Livrăm de luni până joi, iar coletul ajunge a doua zi; la acest produs, după telefonul de confirmare.
  • Transportul e gratuit la comenzile de la 500 lei.
  • De la 1000 lei se aplică automat o reducere de 5%. Nu se cumulează cu alte reduceri: dacă se potrivesc mai multe, rămâne cea care îți scade mai mult din total. Transportul gratuit rămâne valabil.
  • Reducerile pe cantitate (5/7/10%) nu se aplică la butașii cu rădăcină nudă.
  • Dacă butașii ajung uscați, trimite-ne o poză în 48 de ore și îți trimitem alții, ca înlocuire.
  • Plantele vii nu au drept de retragere de 14 zile; reclamațiile le primim în 48 de ore, cu poze, la client@lavandaderomania.ro sau la 0726 785 288.

Surse

  1. Delibaltova V., Manhart S., Stoychev I., Nedyalkov M. (2024). „Comparative research of productive and qualitative indicators in lavender varieties cultivated in Eastern Bulgaria”. Scientific Papers. Series A. Agronomy, vol. LXVII, nr. 1 (USAMV București); de aici și limitele din standardul BDS ISO 3515:2004.
  2. Gonceariuc M., Zbancă A., Panuța S. (2019). Ghid practic privind cultivarea lavandei și administrarea afacerii. Chișinău.

Text verificat de Tudor Panait, fondator Lavandă de România · octombrie 2026

Întrebări frecvente

Câți butași de lavandă intră la un hectar?

Depinde de schemă: circa 16.700 la 150 × 40 cm și circa 23.800 la 140 × 30 cm, adică 334–477 de buchete. Din suprafață scazi mai întâi fâșiile de 2,5 m de pe margini.

Ce distanță las între rânduri pentru tractor?

140 sau 150 cm. Ambele merg pentru tractoare de până la 100 de cai putere. Tractorul încalecă rândul de lavandă, cu roțile pe intervalele de o parte și de alta, pentru că nu încape între două rânduri: are circa 2 m la exteriorul roților și un ecartament de circa 140 cm la roțile din față.

Când primesc butașii cu rădăcină nudă?

În repaus vegetativ, doar când se pot planta: toamna, de la începutul lui noiembrie până în a doua jumătate a lui decembrie, cât nu ninge și nu e solul înghețat; primăvara, de obicei în martie–aprilie, uneori din februarie, până se încălzește prea tare. Te sunăm cu 1–7 zile înainte, după vremea de la tine, și trimitem după ce confirmi.

Ce compoziție are uleiul de ‘Sevastopolis’?

Analiza GC-MS a uleiului nostru arată 25% linalool și 33% acetat de linalil.

Câți butași se prind?

Nu garantăm un procent de prindere și nici producția de floare sau de ulei. Prinderea ține mai ales de pregătirea terenului, de plantare și de buruienile din primul sezon. Butașii noștri sunt crescuți ca să suporte stresul transplantării, inclusiv la o plantare întârziată.

Pot planta butașii cu rădăcină nudă și în grădină?

Da, de exemplu într-un gard viu, la 30–40 cm. Pentru câteva plante îți sunt mai comode plantele la ghiveci.

Livrare și înlocuire

  • Livrare pe rezervare: noiembrie–decembrie sau februarie–aprilie, după telefonul de confirmare.
  • Transportul e gratuit pentru comenzile de la 500 lei.
  • Dacă o plantă ajunge uscată, trimite-ne o poză în 48 de ore de la primire și îți trimitem alta.

Pentru orice întrebare despre comandă, scrie-ne la client@lavandaderomania.ro sau sună-ne la 0726 785 288.

Îngrijire

  • Despachetează plantele în ziua în care ajung și ține-le la lumină, ferite de îngheț, până le plantezi.
  • Nu lăsa pământul sau turba să se usuce complet înainte de plantare.
  • Plantează într-un loc însorit, cu pământ care se drenează bine; lavanda nu suportă apa stătută.
  • Udă bine după plantare, apoi doar când pământul s-a uscat la suprafață.

Dacă nu știi sigur cum să plantezi, scrie-ne și te ajutăm.

Vezi toate detaliile

Butași de lavandă cu rădăcina nudă - buchet de 50 de bucăți

199,00 lei

  • Livrăm de luni până joi

    Coletul ajunge a doua zi.

  • Transport gratuit

    La comenzile de la 500 lei.

  • −5% la comenzi mari

    La comenzile de la 1.000 lei.

  • Plantă uscată?

    Trimite-ne o poză în 48 de ore și îți trimitem alta.

Spice de lavandă înflorite, văzute de aproape

Din pepiniera noastră

Crescute în Timiș, trimise gata de plantat

Butașii și lavanda la ghiveci cresc în pepiniera noastră din județul Timiș. Le ambalăm cu grijă, ca să ajungă la tine gata de plantat.

Citește povestea noastră

Overall rating: 4.5842695 / 5 from 356 reviews.

AI Generated Review Summary

Summary topics

Review topics: [].

Review highlights

Reviews

Am comandat 50 de fire

"Am comandat 50 de fire de lavanda si or venit toate uscate la radacina si miroseau a putregai . am trimis un mmail pe lavanda de romania dar nu am primit nici un raspuns . se pare ca nu prea este serioasa aceasta firma. ii prima firma la care trimit mail si nu primesc raspuns ."

— Alexandru M. (1/5)

Dezamăgire. Butașii au fost foarte

"Dezamăgire. Butașii au fost foarte uscați. Nu merită reducerea de 60%. Am făcut retur. Din păcate nu răspunde nimeni la e-mail. Sper să returneze banii."

— Elena S. (1/5)

Teapa totala. Am primit doar

"Teapa totala. Am primit doar butasi uscati buni de pus pe foc. Nu a mai raspuns nimeni la telefon sau la email. Niste tepari!"

— Marius R. (1/5)

Am vrut sa fac parte

"Am vrut sa fac parte din campania voastra de a salva butasii ramasi de anul trecut in care Tudor garanta ca 50% din butasi sunt vii. Spre dezamagirea mea intr-un colet de 50 de fire doar UN FIR A FOST VIU . Deci prin urmare m-a costat un fir de lavanda 98 de lei cu transport. NU VOI MAI CUMPARA NICIODATA DE PE ACEST SITE. Dezamagire enorma , nu ma asteptam la asa ceva fiind si client care a mai cumparat de cateva ori ."

— Laura S. (1/5)

Aștept ajutorul vostru cu încă

"Aștept ajutorul vostru cu încă un pachet, in buchetul 2 de 50 doar 5 am găsit vii și va rog să îl înlocuiți."

— Irina B. (1/5)

Din cei 50de butasi comandati

"Din cei 50de butasi comandati la "promotie", nu s a prins decat un singur fir :( Din pacate "promotia" a fost f scumpa pentru mine. . . ."

— Bogdan A. (5/5)

Indignare totală!!!

"Din toată comanda nu am găsit niciun butaș viabil. . . am trimis e-mail și nu am primit răspuns."

— Ionel S. (1/5)

Livrare+raspuns INEXISTENT

"Buna ziua! Am făcut comanda de 3 sapt, am tr 3 mailuri, nimeni nu răspunde. Spuneți ca expediați săptămânal,in a cata sapt ma încadrez:)????"

— Cosmina A. (1/5)

Sunt foarte mulțumită de starea

"Sunt foarte mulțumită de starea butașilor de lavandă achiziționați."

— Alexandra A. (5/5)

Mulțumim

"Luăm a doua oară de la ,,Lavandă de România”. Foarte amabili, prompți în a răspunde oricărei întrebări, serioși, coletărie/transport așa cum ar trebui să fie toate și la final. . . parcă mai era ceva. . . a, da. . . tufele de lavandă sunt absolut minunate. Zeci de fluturi, bondari și albine le vizitează zilnic, iar parfumul și frumusețea lor este de poveste. Vă mulțumim mult, de abia așteptăm ca tufele plantate zilele astea să crească mari și frumoase."

— razvan s. (5/5)

Q&A