Lavandă de România, povestea noastră

Rânduri de lavandă înflorită, vara

Lavanda este planta care a reușit să ne cucerească în 2011

Această mică plantă mov, cu miros îmbătător, a reușit ceva ce nu bănuiam: ne-a scos din inima agitată a orașului și ne-a adus în mijlocul naturii. Așa, o dulce amnezie a șters cuvântul „stres” din dicționarul nostru.

Noi suntem Lavandă de România, o afacere de familie din Timiș, și am început cu lavanda pe un balcon. Încet-încet am construit o afacere. Prima noastră plantație am pus-o în toamna lui 2013 (povestea ei o găsești în articolul despre prima noastră plantație), iar azi avem fermă proprie de lavandă, cu pepinieră, la Pischia, în județul Timiș, și o distilerie pentru uleiuri esențiale și ape florale.

Am venit spre lavandă din mediul corporatist și am păstrat de acolo felul organizat de a lucra: îți spunem exact ce primești și când și promitem doar ce putem ține.

Ce facem azi

Vindem butași și lavandă la ghiveci pentru grădini, iar fermierilor le oferim tot drumul, de la butaș la ulei:

  • Butași de lavandă cu rădăcină nudă și butași înfoliați în turbă, numai din plante-mamă selecționate pentru randament și pentru calitatea uleiului.
  • Lavandă la ghiveci, în pachete de 9 plante, pe care o trimitem tot anul.
  • Consultanță pentru culturi noi de lavandă. Orice client primește documentația de plantare și îngrijire, plus o adresă de e-mail și un telefon pentru întrebări. La contractele de cel puțin 40.000 de butași primești și consultanță dedicată în primul an.
  • Utilaje pentru cultura de lavandă, la cerere.
  • Distilatoare proiectate și executate de noi, la cerere, pe distillerie.ro.
  • Valorificarea uleiului: uleiul de lavandă în vrac, white label sau private label îl oferim la cerere. La bucată nu mai vindem nici ulei, nici apă florală.

Ce trebuie să știi înainte să înființezi o plantație găsești în ghidul nostru despre cultura de lavandă.

Cum ne găsești

Pentru comenzi și întrebări despre plante, scrie-ne la client@lavandaderomania.ro. Pentru oferte, plantații și firme, scrie-ne la vanzari@lavandaderomania.ro. Ne poți suna la 0726 785 288.

Lasă-ne un mesaj și vedem împreună cum te putem ajuta. Sau trimite-ne o cerere de ofertă pentru proiectul pe care vrei să-l începi.

Lavandă de România