Lavandă de România

Cultura de lavandă, primele noastre experiențe

Cultura de lavandă, primele noastre experiențe

Levănțica a intrat în viețile noastre de multă vreme. Vizitam regiunea Provence, în Franța, când am mers pentru prima dată printr-un lan plantat cu lavandă, ne-am îndrăgostit imediat atât de plantă în sine cât și de felul în care se cultivă, dispunerea liniară care dă o geometrie atât de frumoasă oricărui loc din natură. În plus, de ceva vreme ne gândeam să începem o mică afacere de familie, în care să investim cu dragoste în inima Banatului.

Primele amintiri legate de lavandă pe care le am datează din copilărie; citisem La Medeleni, Ionel Teodoreanu creând o imagine superbă a trecutului boieresc românesc, când, în casa de la țară unde se retrăgeau personajele vara, se punea levănțica prin dulapuri – dădea un miros frumos și de asemenea apăra conținutul mobilei de diferite insecte nedorite. Impresia de vechi, boieresc, mângâiere de soare mi-a rămas până azi întipărită. Mai apoi, am primit de la fratele meu, adusă din Franța, o sticlă superbă cu esență de lavandă pentru folosit în casă, pentru aromarea a diferite pernuțe și alte obiecte de decor care să împrospăteze și să aromatizeze aerul din casă și din dulapuri.

Știam că există puieți de lavandă de vânzare în Franța, precum și semințe de lavandă, însă inital ne-am temut că soiurile găsite acolo nu vor trăi bine pe plaiurile românești. De aceea ne-am gândit să experimentam cu ce găsim la noi, mai ales că în Franța se găsește lavandin iar noi ne doream levănțică. Astfel, am vizitat mai multe culturi de lavandă de la noi din țara, preferând să mergem la față locului și nu să comandăm de la distanță pentru a putea cere și informații utile pentru înființarea unei culturi de lavandă direct de la cei care au făcut asta deja și au mai multă experiență. De asemenea, am achiziționat un aparat care măsoară proprietățile solului, precum aciditate și umiditate, pentru a compară cu tipul de sol din Timiș, unde ne gândeam să pornim totul. Cât despre climat, știam deja că e potrivit așa că nu ne-am făcut griji.

Lavandă de România - Cultura de lavandă, primele noastre experiențe

Lavandă de România - Cultura de lavandă, primele noastre experiențe

Lavandă de România - Cultura de lavandă, primele noastre experiențe

Prima experiență cu plantatul a fost un total dezastru, pentru că vizitasem o plantație care ne-a lăsat o impresie foarte bună, însă comanda de butași de lavandă am făcut-o ulterior, așteptând să ajungă un număr nu foarte mare acasă prin cineva. Când au ajuns butașii, erau extrem de plăpânzi, cu tulpini foarte moi, deloc solide, iar rădăcinile erau și ele aproape invizibile. Îngrămădiți toți în același ghiveci, erau pe punctul de a putrezi. I-am plantat imediat ce au ajuns, însă nu a supraviețuit niciunul. Nici nu ne așteptam, de altfel, la cum arătau, dar am făcut încercarea oricum.

După această primă experiență nu ne-am descurajat, continuând să căutăm alți și ați furnizori. Am testat, deci, pe propriul nostru teren din Banat butași de lavandă de mai multe soiuri, aduși din diferite regiuni din țară, am plantat puieții simplu în pământ fără să adăugăm niciun fel de îngrășământ să ajutăm plantă cumva, pentru a vedea exact cum relaționează natural cu solul. Comenzile ulterioare s-au soldat cu niște puieți mai puternici, după plantare doar am pus apa și atât. Ei bine, tot ce am plantat apoi a prins, spre bucuria noastră, butașii mergând cu curaj înspre niște viitoare tufe foarte frumoase.

Am continuat și cu documentatul, am cerut informații atât din țara cât și de la cei care cultivă cu succes de ani de zile peste hotare, de la despre cum se plantează butașii de lavandă până la cum se tunde o tufă de lavandă, cum se îngrijește, cum se înțelege cu apa, ce fel de sol preferă și altele. Până la urmă lucrurile mergând atât de bine, am continuat înspre a ne face propria noastră cultură de lavandă. Și ne bucurăm în fiecare zi că am luat decizia asta, e o plantă pe care nu ai cum să nu o îndrăgești!

151 comentarii

28 aug. 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua. V-am contactat pe email pentru a discuta mai pe larg.

27 aug. 2014 • Postat de Iulian

Buna ziua.As dori sa infiintez o pepinira de lavanda.Ce cantitate de seminte imi trebuie ca sa rezulte butasi pentru 1 ha si pe ce suprafata sa le seman?Astept raspuns pe mail daca se poate.
O zi buna!

08 aug. 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua. Din pacate nu comercializam floare de lavanda, doar ulei esential de lavanda.

08 aug. 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua. V-am trimis un email cu oferta de pret pentru butasi de lavanda.

07 aug. 2014 • Postat de Cristina Marian

Buna ziua, Doresc sa achizitionez lavanda proaspata pentru o nunta in Bucuresti pe 6 septembrie. Ma puteti ajuta? Ar insemna enorm pt miri. Discutam de toate aranjamentele florale de la biserica si restaurant, buchete etc. Ma puteti contacta la adresa de mail de mai sus, sper eu cu vesti bune.

03 aug. 2014 • Postat de florin dumitru

buna ziua domnilor panait sunt uimit si fascinat de aceasta planta prin urmare am hotarat sa-mi diversific domeniul de activitate si cu agricultura non conventionala respectiv cultivarea lavandei v-as ruga sa-mi raspundeti pe e-mail daca la dimneavoastra in pepiniera gasesc sa achizitionez la anda pt flori sau lavanda pt uleiuri esentiale m-ar interesa pt toamna 2014 sa achizitionez pt inceput 1000-1500 buc puieti de lavanda din specia pt ulei pt mai multe amanunte intentionez cu voia dumneavoastra sa va vizitez plantatia din timis va multumesc anticipat si sper intr-o colaborare de lunga durata in viitor

25 iul. 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua, va fi necesar sa inteleg mai multe despre conditiile pedo-climatice din zona dvs pentru a va putea face o recomandare privitor la butasii de lavanda sau infiintarea culturii de lavanda. Ne puteti contacta folosind oricare dintre numerele de telefon din sectiunea Contact.

21 iul. 2014 • Postat de Nicoleta Simionescu

buna, bravo pentru ce ati reusit sa faceti,
daca as vrea sa cultiv aceasta planta, credeti ca in zona de munte si pe un teren nu foarte drept se poate cultiva ,este vorba de judetul Arges, com Rucar si daca nu cer prea mult se poate un nr de telefon, poate ca e mai usor de comunicat
o zi buna!

18 iul. 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua. V-am trimis un email cu oferta de pret pentru butasi de lavanda.

02 iul. 2014 • Postat de Adrian Mitrofan

Buna ziua!
As dori sa cultiv 1 ha de lavanda in zona Vrancea (pamant in lunca Siretului). Va rog, daca se poate, sa-mi trimiteti o oferta pentru butasii necesari si un plan de afaceri (informatii legate de ingrijirea plantatiei si comercializarea productiei)….nr. telefon, e-mail…
va multumesc

02 iul. 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua. V-am trimis un email cu oferta de pret pentru butasi de lavanda.

02 iul. 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua.
Va voi ruga sa-mi spuneti din ce surse cunoasteti ca piata de desfacere este ca si inexistenta. Relatiile noastre europene contrazic ceea ce spuneti dvs, 50% din uleiul esential de lavanda de pe piata europeana este importat din afara continentului fapt care in ultimii 10-20 de ani a fost in proces de reglare prin aparitia culturilor de lavanda competitive din Europa de Est, loc pe piata Europeana este extrem de mare in 2014. Lavanda nu a fost si nu va fi niciodata o planta minune, este un business agricol in care trebuie investita munca altfel se ajugne in situatii jenante ca cea mentionata de dvs. cand producatorul nestiind unde sa vanda alege sa valorifice productia la un pret foarte mic din frica de a nu ramane cu ea. Din acest motiv noi am pus bazele unei asociatii de export al uleiului esential de lavanda ne ajutam pe noi ajutand clientii nostri sa vanda impreuna cu noi. Daca doriti sa aflati mai multe despre piata uleiului esential de lavanda atat in Romania cat si in CE sau in afara CE va invit cu cel mai mare drag sa discutam telefonic pentru ca mi-ar parea rau sa ramaneti cu aceste lacune.

29 iun. 2014 • Postat de Costi

Buna ziua. O vorba rom√¢neascƒÉ spune ca la Pomul laudat sa nu te duci cu sacul…Felicitari ptr istetimea de care da»õi dovada…in fapt afacerea cu lavanda e de fapt v√¢nzarea de butasi nicidecum ulei sau planta uscata.ptr care piata de desfacere e ca si inexistenta fiind la bunul plac al procesatorilor si implicit materie prima achizitionata de la producƒÉtori pe nimic..a»ôa a fost si cu salcia energeticƒÉ ,cu murul,afinul,coacazul,etc etc..a»ôa zise plante minune sau re»õele de imbogatit in 2-3 ani. Va doresc mult noroc si imi doresc sa citesc peste 10 ani despre dumneavoastrƒÉ mƒÉcar un articol din care sa rezulte ca nu am avut dreptate..Pana atunci..toate cele bune.

29 iun. 2014 • Postat de Stefan

Buna seara. As dori sa investesc in aceasta cultura de lavanda si m-am gandit ca pentru inceput jumatate de hectar ar fi suficient pentru a nu risca foarte mult si daca credeti ca as gasi un cumparator pentru sa zicem 2 tone de lavanda verde si daca se poate puteti sa imi spuneti ce soi ar merge cel mai bine pentru judetul Cluj si sa imi trimiteti oferta dumneavostra. Multumesc !

25 iun. 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua. V-am trimis un email cu oferta de pret pentru butasi de lavanda.

24 iun. 2014 • Postat de petronel

Buna ziua.As dori si eu niste informatii despre aceasta cultura de lavanda.In acest an am infiintat o cultura de catina,iar la anul in februarie as dori sa investesc si intr-o cultura de lavanda.Vreau sa incep prima data cu doar 50 de ari de pamant.As putea sa obtin de la dvs niste detalii mai amanuntite,ce soi se preteaza a fi plantat in zona Falticeniului, despre cum se planteaza,distanta dintre plante,dintre randuri si despre daunatorii care ii are aceasta planta.Cat ii pretul butasului la dvs si cati imi trebuie pentru o jumatate de hectar.Eu sunt din Falticeni ,jud Suceava.Va multumesc anticipat si astept un raspuns de la dvs.

20 iun. 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua. Este foarte important sa stiti specia si soiul de lavanda pe care l-ati achizitionat inainte de a incerca germinarea semintelor. Producatorul de la care ati cumparat ar trebui sa va poata indruma corect.

20 iun. 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua. Puteti fie plasa comanda direct pe site in magazinul nostru virtual sau ne puteti contacta pe email sau telefonic in cazul unei comenzi mai mari care necesita o discutie suplimentara.

19 iun. 2014 • Postat de ANGHEL

Buna ziua.Felicitari pentru ca scrieti despre acest subiect.Primesc zilele astea niste seminte de lavanda din Germania.Intrebarea este : cand sa le plantez pentru a rasari in conditii optime?
Conditiile de plantare le-am gasit pe net.

15 iun. 2014 • Postat de petrescu ana

Buna ziua,as dori si eu o rezervare de butasi care este procedura?

11 iun. 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua. Multumim pentru aprecieri. Suprafata suficienta pentru a incepe o cultura de lavanda variaza in functie de asteptarile fiecarui client in parte. Va invit sa discutam telefonic pentru a va ajuta sa luati o decizie.

10 iun. 2014 • Postat de george

Chiar vorbisem cu un prieten zilele trecute despre lavanda .Eu am un teren de 4000 Mp.Este suficient pentru a incepe o plantatie? Va felicit pentru afacere si pentru ajutorul acordat prin raspunsurile ferme si nu numai.Multa bafta !

15 mai 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua. Va recomandam sa irigati butasii de lavanda proaspat plantati cel putin in primul an de viata cand radacina este in formare. La maturitate plantele de lavanda vor avea radacina suficient de adanca pentru a rezista perioadelor secetoase si astfel irigarea va deveni optionala.

15 mai 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua. desi veti avea flori si in primul an, va recomand sa considerati anul 1 ca fiind neproductiv. In anul 2 de viata al culturii de lavanda veti recolta estimativ 30-40% din productia matura iar in anul 3 veti recolta 90-100%. V-am trimis de asemenea pe email oferta de pret pentru butasii de lavanda.

15 mai 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua. Uscarea florilor de lavanda trebuie facuta la umbra si depinzand de temperatura si umiditatea atmosferica din zona dvs. in momentul uscarii ele vor avea nevoie de 2-4 saptamani.

14 mai 2014 • Postat de Ovidiu

Buna ziua,

Inainte de a ma decide daca este rentabil sau nu sa investesc in cultivarea lavandei, imi puteti spune, va rog, in ce an se realizeaza prima recoltare si care este productia in primul an si care ar fi evolutia productiei in urmatorii ani. As dori pe email o propunere de pret pentru 53000 puieti. De asemenea, as aprecia daca imi puteti trimite business plan pentru aceasta cultura. Ma intereseaza care este evolutia cheltuielilor anuale vs productivitate.

Va multumesc.

14 mai 2014 • Postat de Andrei Bordean

Buna am si eu o întrebare, cultura de lavandă trebuie irigată in vreun fel? Multumesc

13 mai 2014 • Postat de Valentin

Buna ziua,
Am o nelamurire,in cat timp se usuca lavanda?

05 mai 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua.
In general puteti considera in medie costuri totale de la 6000 la 8000 euro pentru infiintarea unui culturi de lavanda pe 1 hectatr. Investitia creste daca investiti initial in mai multa mecanizare. Plantarea butasilor de lavanda se poate face atat manual cat si cu un utilaj de plantat rasaduri.
In functie de metoda de valorificare aveti mai multe optiuni de vanzare: floare verde catre o distilerie, floare uscata catre producatori de ceaiuri/alimente sau ulei esential de lavanda catre o plaja foarte larga de industrii (farmaceutica, cosmetica, aromaterapie, alimentara, uz casnic, etc.).

05 mai 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua.
Privitor la irigare am dezvoltat printr-un comentariu la acest articol: http://www.butasidelavanda.ro/blog-si-articole/infiintarea-culturii-de-lavanda
Legat de valorificare, va oferim cateva metode care ca ajuta sa aveti o siguranta crescuta in vanzarea recoltei dvs. Primul dintre ele este o distilerie care va va sta la dispositie in momentul in care veti avea prima recolta. Al doilea instrument este asociatia producatorilor de lavanda care va va ajuta sa exportati productia dvs.
Va recomand sa luati o decizie cat mai curand si sa faceti o rezervare ferma imediat pentru ca la toamna este foarte probabil sa nu mai avem stocuri disponibile de butasi de lavanda.

Lasă un comentariu: