Lavandă de România

Lavanda trebuie tunsă corect!

Lavanda trebuie tunsă corect!

Am călătorit în diverse locuri iarna aceasta și, din întâmplare, am dat peste aceste tufe de lavandă într-un parc din Ungaria.
Suferind de defectul profesional de a filtra tot ceea ce vedem prin culoarea mov-indigo, ne-am oprit să admirăm aranjamentul peisagist dar mai ales să analizăm motivele pentru care câteva plante adulte se aflau într-o stare deplorabilă.

Câteva plante de lavandă nu au fost tunse corect sau nu au fost tunse la timp. Din acest motiv plantele s-au dezvoltat prea mult în lungimea tulpinii iar, cu timpul, forța de gravitație ajutată de ploi și zăpezi și-a spus cuvântul, doborând tulpinile la pământ. Deși plantele de lavandă trăiesc și înfloresc chiar și în această situație, rezultatul este total nepotrivit unei amenajări pesagistice sau unei exploatări agricole.

Pentru a va ajută să evitați acest tip de greșeală la cultura dvs. de lavandă sau la amenajarea grădinii dvs., vrem să descriem în câteva cuvinte când și cum se tund corect plantele de lavandă.

Lavandă de România - Lavanda trebuie tunsă corect!

Când se tunde lavanda

Dacă dețineți o exploatație de lavandă, tunderea se va face primăvara la intrarea în vegetație (se poate și toamna după ieșirea din vegetație) și se poate face fie folosind un utilaj specializat (puteți adapta utilajul de recoltare pentru a tunde lavandă) fie manual cu oameni în câmp folosind foarfeca. Există multe tehnologii însă noi recomandăm să tundeți lavanda de cultură numai atunci când este necesar, nu în fiecare an.
Dacă aveți o grădină sau un parc în amenajarea căruia ați inclus și un număr de tufe de lavandă, va trebui să petreceți niște timp cu o foarfeca de grădină de calitate pentru a tăia pedunculii cu flori, pentru a scurtă tulpina și pentru a-i da coroanei o formă circulară. Această operațiune se face toamna în octombrie-noiembrie dacă avem parte de un an normal în care prima brumă cade la timp la final de octombrie sau început de noiembrie. O alternativă recomandată pentru plantele mai tinere este tunderea de primăvară care are loc undeva la început de martie. Pentru plantele de lavandă proaspăt plantate însă, tunderea se face la momente diferite în funcție de data plantării, aici ne puteți contacta direct pentru a vă ajuta.

Cum se tunde lavanda

Am înregistrat un video cu tehnica de tundere a unei plante tinere de lavandă, vă invităm să-l vizualizați aici: Butași de lavandă, îngrijire după plantare

Un sentiment cu care se confruntă des proprietarii unei curți, grădinarii sau cei dintre voi care întrețin spații verzi frumos amenajate cu lavandă este frica de a tunde adânc în coronamentul tufei. Să nu vă fie frică și tundeți 50% sau chiar 65% din lungimea tulpinilor plantei mqture, ea nu va muri! Dimpotrivă, această tundere adâncă va dirijă energia de creștere în rădăcină până când noi lăstari încep să crească. Chiar dacă tundeți adânc, în vară veți avea o plantă la fel de înaltă ca în anul precedent dar mai bogată în tulpini.
Pentru deținătorii de culturi de lavandă tehnica manuală de tundere poate fi costisitoare atât că timp cât și ca prețul mâinii de lucru. De aceea noi vă recomandăm să adaptați utilajul de recoltare pentru a tăia aproximativ 50-65% din coroana plantei. Operațiunea nu diferă de cea de recoltare și nu necesită mai mult timp că recoltarea în sine.

Dacă ați tuns corect și la timp plantele de lavandă veți evită riscul că ploile puternice și zăpezile grele să culce planta la pământ cum s-a întâmplat cu tufele din Ungaria.

Va dorim spor la treabă!

102 comentarii

03 aug. 2014 • Postat de vali

buna ziua. stie cineva despre vanzarea lavandei, toti anfiintam culturi, da vanzare? va multumesc,si astept raspuns!

26 iul. 2014 • Postat de Elena

Buna ziua! Vreau sa plantez o tufa mica de lavanda intr-o buturuga scobita. Va fi in regula toamna, cand vor fi ploi multe, avand in vedere ca nu va avea unde sa se scurga apa…? Ca aspect e frumos, dar nu vreau sa moara inecata. Adancimea scobita in buturuga este de cca 15 cm. Multumesc!

18 iul. 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua. Va recomand sa le taiati de la nivelul solului pentru a le stimula sa formeze un coronament nou. Puteti face aceasta operatiune in primavara inainte de a intra in perioada vegetativa.

02 iul. 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua. Climatic vorbind, zona dvs se preteaza bine culturii de lavanda. V-am trimis de asemenea un email cu oferta de pret pentru butasi de lavanda.

02 iul. 2014 • Postat de veronica bradescu

Buna ziua,
am 5 tufe de lavanda care arata ca cele din Ungaria »ôi acum sunt inflorite.Ce trebuie sa fac pentru a le da o forma corecta?
- sa le tund ( cand trebuie tunse? si cum)
sau sa pun pamant pe ele pentru a butasi (acum si uda sau in alta perioada a anului)
va multumesc!

29 iun. 2014 • Postat de carmen turoi

Buna ziua domnule panait. Vreau sa incep un mic bussines cu lavanda si as dori sa-mi dati cateva sfaturi. Sunt din judetul olt si am in hectar de teren pe care as dori sa il cultiv cu lavanda. Va rog sa-mi spuneti daca la noi in judet ar da randament bun si daca as putea sa cumpar de la dumneavoastra materia prima pentru plantare si cat ma costa. Totodata as dori sa stiu daca faceti livrari la domiciliu deoarece ar fi o problema cu transportul. Va multumesc si astept un raspuns de la dumneavoastra.

20 iun. 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua. Cultura noastra este in judetul Timis si va invit sa ne contactati telefonic daca doriti sa stabilim impreuna o vizita la cultura.

19 iun. 2014 • Postat de alin

Buna ziua.

Din cate inteleg mai sus sunteti din Scornicesti???
Eu sunt din Slatina si doresc sa-mi dezvolt si eu o afacere cu lavanda.
As putea sa vin la dumneavoastra sa vad cum arata lotul acela experimental de lavanda de care aminteati mai sus?

Va multumesc.

13 mai 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua. Ma bucur sa aud ca testul cu butasii de lavanda din primavara a decurs bine si va astept cu un apel telefonic.

12 mai 2014 • Postat de paunvioleta

buna ziua, plantele trimise de d tra se comporta bine, au intrat in vegetatie in ciuda ploilor abundente(zona scornicesti, daca va aduceti aminte_lot experimental). voi trece la pregatirea terenului pentru plantatia mare, deci va voi contacta pt butasi, pt toamna. va multumesc pt ajutor, si va voi contacta telefonic pt mai multe detalii legate de proiect.

07 apr. 2014 • Postat de Tudor Panait

Buna ziua. In general lavanda se poate tunde extrem si ea va ‘renaste’ dar ar trebui sa stiu ce soi de lavanda aveti pentru a va da sfatul cel mai potrivit.

17 mar. 2014 • Postat de Mirela Chirtes

Buna ziua,

Am si eu cateva tufe de lavanda in gradina pe care le-am tuns asta toamna pentru buchetele de flori dar din pacate asta iarna a fosr f multa zapada si acum arata ca si cele dem mai sus. Va roga sa imi dati un sfat, daca pot sa le tund drastic avand in vedere ca inca nu au lastari. Isi mai revin in primavera asta?
Multumesc anticipat.

Lasă un comentariu: