Inființarea culturii de lavandă

Primul pas pe care l-am făcut, după experimente cu plantarea cu un număr mic de butași de lavandă și un asiduu proces de documentare, a fost să căutăm un teren care să se potrivească cerințelor noastre.

După căutări peste căutări, la vederea unui teren colinar din vecinătatea unui lac am zis DA pe dată și acela a fost. Hotărâsem să începem să cultivăm treptat un hectar, pentru ca mai apoi să ne extindem atât înspre suprafețe mai mari cultivate, cât și spre diferite activități de prelucrare a lavandei.

Ne-a plăcut foarte mult zona pentru că era lipsită de poluare, doar cu terenuri agricole, departe de drum, praf și murdărie. Sălbăticia locului și lacul de lângă ne-au dat o senzație foarte plăcută, iar orientarea terenului era perfectă, fiind în soare de la răsărit la apus, cum îi și place lavandei. Ne-am bucurat că e colinar, pentru a permite apei să se scurgă și să nu rămână la baza plantei, pentru că levănțica nu este amatoare de apa acumulată la bază, riscând să moară înecată.

Pentru cei care se întreabă dacă animalele sălbatice distrug culturile de lavandă, ei bine e discutabil. Gustul e foarte neplăcut pentru ele, însă poți avea de furcă cu porci mistreți care sapă, cu iepuri și căprioare care, măcar din curiozitate, rod doar ca să vadă ce e acolo, cu cârtite. Soluțiile variază de la o cultură la alta, unii își pun gard electric, pun capcane pentru cârtite, alții nu fac nimic și speră că distrugerile vor fi cât mai mici.

Înainte de a planta, am pregătit terenul pentru cultura noastră de lavandă. I-am marcat marginile, l-am arat și discuit, iar la urmă l-am frezat, pentru că discurile nu măruntisera suficient. Solul din regiune e destul de cleios, clisos, nu se fărâmițează pur și simplu și e destul de dificil de lucrat cu el. A trebuit să tărăgănăm puțin lucrurile, pentru că drept atunci plouase și nu se putea intra cu utilajele acolo. Ploaia a apărut ca un element neprevăzut, cumpărasem deja butașii de lavandă pentru plantat însă a trebuit să așteptăm. Pentru asta, am dus toți butașii la terenul pe care ne vom construi casa, temporar, unde i-am rânduit la sol rădăcină la rădăcină și am acoperit rădăcinile cu pământ, apoi am adăugat puțină apa, pentru ca ei să reziste până când urmau să fie puși în pământ, după prepararea solului.

Când pământul a fost pregătit, am făcut măsurători și am pus marcaje, pentru a ști unde să plantăm puieții de levănțica. Am pus sfori de ghidaj pe rânduri, între fiecare plantă pe același rând am lăsat 30 cm, iar între rânduri am lăsat un spațiu de 1.4 m. Bineînțeles că nu ne-a ieșit cu exactitate, pentru că am plantat butașii manual, nu am folosit utilaj de plantat răsaduri. Însă am încercat să respectăm cât s-a putut aceste cifre, spațiul dintre rânduri, de exemplu, reprezentând un standard care ar permite intrarea cu un utilaj acolo pentru îngrijirea ulterioară a culturii.

Vremea ne-a așteptat cu o răbdare cerească, astfel încât tocmai plantasem ultimul butaș când s-a pornit ploaia. Agricultura nu e chiar o știință exactă, pentru că, atunci când depinzi de vreme, nici cele mai bune predicții nu sunt sută la sută precise, așa că faci tot ce depinde de ține cât mai bine iar apoi... speri că va fi bine!